Verder nog optredens van Nailpin, Kat Deluna, Kane, Brahim, Tocadisco, Hooverphonic, 2 Fabiola, Natalia, Zornik, Milk Inc, Ironik, Alphabeat, Sandrine, Milow, Freaky Age, Kate Ryan en als afsluiter Fall Out Boy.

Die laatste wist zijn favorietenrol helemaal waar te maken en ging aan de haal met ‘Best Rock’, ‘Best Live’ en ‘Best Alternative’. De grote winnaar nationaal was Milk Inc die met ‘Best Album’, ‘Best Dance’ en ‘Best Live’ ging lopen. De Lifetime Achievement Award ging naar Hooverphonic.

Verder nog paar dingen zelf ontdekt: Kat Deluna is super klein. Zelfs met hoge hakken van 8 cm is ze een kop kleiner dan mij. Murielle Scherre is een super lieve en toffe meid, maar verbazingwekkend genoeg toch beetje verlegen. Pete Wentz gebruikt dezelfde plectrums als ik. Genoeg gezeverd, nu foto's!

Klik op de afbeelding om alle foto’s te bekijken.

Klik op de afbeelding om alle foto’s te bekijken.

Mark Knopfler, vazut in mai 2008 la Londra. Imi placeau oricum dinainte Dire Straits, dar el, singur, e chiar mult mai bun. Un chitarist exceptional, care colaboreaza cu alti 6 instrumentisti foarte profi, fiecare dintre ei cunoscand perfect 2-3 instrumente, unul chiar vreo 5. Atmosfera de la Royal Albert Hall a fost una foarte prietenoasa, iar englezii (de toate varstele, inclusiv 70 si!) nu sunt deloc atat de snobi cum ma asteptam si stiu sa faca atmosfera. Toata lumea a cantat, a dansat, a fluierat, cu totii ne-am ridicat intr-un ropot de aplauze dupa solo-ul de la Sultans of Swing. Sunetul a picat la un moment dat pentru cateva secunde. N-a injurat nimeni, nu s-a scris in presa de a doua zi, Knopfler a zambit si ne-a (in)cantat mai departe. Trebuie sa recunosc ca aceasta a fost unul dintre putinele concerte unde am avut cu adevarat emotii. Aproape plangeam de fericire. Eram intr-un loc magic, aveam la cativa metri de mine o scena pe care au cantat aproape toate numele mari din muzica lumii si ascultam un artist cu a carui muzica am crescut.

Muse, octombrie 2007. Stadionul Arcul de Triumf, Bucuresti. Dupa o asteptare de aproape doua ore la coada si o incalzire pe muzica lui Brett Anderson, in sfarsit incepe "Hysteria". Un concert cu care mi-am innebunit toti prietenii zile in sir inainte si dupa. Am cantat, am urlat, am facut zeci de poze, l-am venerat pe Bellamy pentru solo-urile de la pian, m-am simtit ca o adolescenta care merge la concertul boyband-ului preferat. Sunet impecabil, efecte speciale, public minunat. Iar Muse sunt una dintre putinele formatii la ale carei concerte as merge si a doua oara.

The Cure, Viena, februarie 2008. Primul lucru care m-a lovit la intrare a fost publicul. Aproape toata lumea venise costumata in fel si chip, majoritatea baietilor incercand sa imite stilul lui Robert Smith. Concertul s-a tinut la Gasometer Halle, o sala nu foarte spatioasa, dar cu o acustica perfecta. The Cure si-au facut meseria si au dat tot ce-au avut mai bun timp de 3 ore, cu 11 melodii la bis, dar nu m-au mai impresionat atat de mult cum ar fi facut-o acum vreo 8 ani. Ca tot e vorba "fiecare lucru la momentul potrivit". Am avut sentimentul ca momentul lor de glorie a cam trecut, poate si pentru ca si-au mai pierdut din originalitatea si nonconformismul de-altadata, dar pe de alta parte si atmosfera in sala a fost destul de statica. Toata lumea se balanganea in virtutea inertiei. La iesire..se putea?! Am dat peste un roman (dupa fata si port nu stiu ce cauta el la The Cure. L-as fi gasit mai degraba in Mamaia la vreun disco de fitze:) se luase la cearta cu toata lumea care statea la coada civilizat la garderoba si striga in disperare "Miss, miss, hey u, my jacket, hey I'm in hurry.." Cum mi-am dat seama ca era roman?? :)) Tipic..cu voce tare injura in romaneste, de parca era singur in jungla si nu l-ar fi inteles nimeni.

Jethro Tull, de vreo trei ori in Romania. Anii au trecut, Ian Anderson a mai imbatranit, dar talentul, energia si vitalitatea nu i-au disparut. Flautul sau magic imi trezeste de fiecare data amintiri din vremurile in care faceam primii pasi in viata.

Placebo, august 2006, Bucuresti. Unul dintre cele mai dezamagitoare show-uri vazute vreodata. Sunetul mi-a cam zgariat urechile, iar ei au cantat fals unele piese, cum ar fi "20 years", "Every You and Every Me" etc. Unii vor spune ca de fapt le-au mai modificat, dar parerea mea e ca vocea lui Molko era total pe langa. Au mai si intarziat foarte mult, asa ca asteptarea de vreo 3 ore (cu tot cu cea de la intrarea in Arenele Romane) nu a meritat efortul. Raman la ascultatul in varianta CD. M-a amuzat in schimb replica din deschidere "Ladies and gentlemen of Bucharest, we’re the ladies and gentlemen of Placebo".

Hooverphonic, B'Estival 2007. Geike Arnaert, solista lor, este o dulceata de fata! Si mai canta si bine! Foarte simpatic concertul lor! Mi-a parut rau insa ca publicul nu a facut cine stie ce atmosfera, decat la "Mad about you". Oare erau cu totii nerabdatori sa intre in scena Faithless?! :) Nu mai fusesem niciodata la un concert Faithless, nici macar nu eram mare fan, dar la sfarsitul show-ului eram si eu ca toata lumea in extaz! A fost senzational! Am dansat pana la epuizare! Am plecat foarte entuziasmata in seara aceea de la festival, desi initial imi luasem bilet pentru Yonderboi si Morcheeba. Ungurul mi-a placut si live, Morcheeba, insa, m-a lasat rece.

Modest Mouse, Iunie 2007, Roma. Veselie mare fratilor! Mai ales cand concertul se tine intr-un loc gen Fabrica (Circolo dei Artisti), unde formatia interactioneaza mereu cu publicul si tot show-ul se transforma intr-o petrecere. Stilul de muzica indie nu inseamna numai sa oferi un sound bun live, ci si sa ai un pic de carisma sau un oarece sange actoricesc in tine. Iar Modest Mouse sunt una dintre putinele trupe care canta indie pur! Supriza serii: alaturi de ei si-a facut aparitia si solistul de la The Smiths, Johnny Marr. Nu prea cunosteam multe melodii cand am ajuns acolo, in schimb, in zilele care au urmat ascultam aproape incontinuu Dashboard, Little Motel, Missed the Boat, Float On, Bukowski, The World at Large, Fire It Up etc.

Sigur Ros, Oya Festival, Oslo, august 2008. De vis!!! Despre Sigur am tot vorbit in cateva articole pe blog, asa ca n-o sa mai lungesc povestea. Sunt fenomenali! Un concert la care parul de pe maini ramane ridicat de la inceput pana la sfarsit. :)

Deep Purple, octombrie 2007, Bucuresti. Am asteptat cu nerabdare, dar si cu oarece retinere acest concert. Si pana la urma, banuielile mi-au fost confirmate. S-au dus vremurile cand una dintre cele mai bune formatii de rock ale anilor '70 te faceau sa urli timp de doua ore. Sunetul a picat si aici de vreo cateva ori, dar n-as spune ca asta a fost principala problema. Mi s-a parut ca ei au devenit foarte comerciali, melodiile noi nu mai aduc nimic special, iar cele vechi nu mai sunt interpretate cu forta de-altadata. Si visam la "Child in time"..

Judas Priest, iulie 2008, B'Estfest Aftershock, Bucuresti. De mult timp nu mai vazusem toata rockerimea Bucurestiului adunata. Si tare mi-a placut! Ma saturasem de toate fitzele intalnite pe la alte concerte. E adevarat si Judas au mai imbatranit, dar totusi...la "Breaking the Law" am dat din cap asa de tare ca nu mai stiam pe ce lume sunt. Iar Nostradamus, ultimul lor album, nu suna rau deloc!

Bonobo, octombrie 2008, Bucuresti. Lume cool, cum e moda acum. Atmosfera faina in mare, dar un pic cam falsa si intepata pentru gusturile mele. Muzica in schimb a fost ok. M-au impresionat si cei care au cantat inaintea lui, Silent Strike & String Quartet. Oricum la concerte de acest gen daca merg de vreo doua ori pe an imi ajunge (sunt si prea multe in ultima vreme). Cum a fost si la Jazzanova, de altfel. E interesant, imi place stilul, dar la un moment dat am senzatia unui copy paste.

Fatboy Slim, August 2006, Mamaia. Superb! Am facut bine ca nu m-am dus sa-l vad si anul asta, multa lume a fost dezamagita. Dar in 2006..mii de oameni dansand pe plaja pe "Right Here, Right Now", poza asta imi va ramane in minte pentru totdeauna!

Scorpions, la Bucuresti si la Sibiu. Concertul din Bucuresti mi-a placut la nebunie! Am cantat cu ei toate melodiile, am fost foarte emotionata la "Wind of Change", aducandu-mi aminte de Revolutie, dar si de taberele din scoala generala (cam extrema asocierea, dar..astea au fost vremurile). La concertul de la Sibiu insa, nu s-au mai auzit atat de bine, scena fiind foarte departe de noi, Piata Mare era si ea foarte aglomerata, lumea se imbrancea, dar, o bila alba totusi pentru atmosfera. Traiasca Transilvania..si rockerii de-acolo!

Joan Baez, iulie 2004, Bucuresti. Cum ai putea sa te simti cand esti pasionat de perioada curentului hippie, iar Joan Baez e la cativa metri de tine si iti spune povesti despre razboiul din Vietnam, San Fracisco si Bob Dylan? In seara aceea eu m-am simtit un om norocos. Pe langa micile istorioare, ea ne-a incantat si cu vocea ei blanda..dar vesnic revolutionara. A interpretat melodii in engleza, spaniola si..romana, alaturi de Narcisa Suciu. Ce-as da s-o vad intr-o zi pe aceeasi scena cu Dylan!

Vama Veche, mai 2000, Bucuresti. "Povestea merge mai departe". Cat de frumos a fost!!!! Eram in ultimul an de liceu, fara griji mari, doar cu amorul in suflet si cu berea in mana. Daca-mi aduc bine aminte parca a si plouat, dar pe cine mai interesa. De-atunci am mai vazut Vama Veche de vreo cateva ori in concert, pana cand s-au despartit. Dar doar acela imi va ramane in suflet! Ana, Sf. Petru, Calul din Marlboro..iar la Copilul si Durerea aproape imi dadeau lacrimile. "De ce te uiti la mine cu ochii astia goi..Si incerci sa-mi spui ca tot ce fac e prost.." Frumoase vremuri!

Rolling Stones, iulie 2007, Bucuresti. S-au scris atatea despre acest concert, incat randurile mele nu-si mai au rostul. Nu-i consider cea mai mare formatie de rock'n roll (si nici macar in primele 3), dar la capitolul spectacol sunt de departe pe primul loc. Probabil Romania nu va mai avea parte prea curand de un asemenea concert, cu atatea efecte, jocuri de lumini, scena adusa in mijlocul stadionului etc..Carisma lui Keith Richards e de neegalat, iar Mick Jagger m-a lasat cu gura cascata dupa dansul cu Lisa Fischer, backing vocal-ul lor.

Phoenix, Sala Polivalenta, Stufstock si diverse alte locatii din Bucuresti. Concertul de la Polivalenta a fost singurul concert Phoenix de care merita sa-mi aduc aminte. Pe-atunci Covaci inca mai avea voce, tensiunea dintre el si Baniciu inca mai putea fi aplanata, impunsaturile dintre ei fiind cat de cat subtile, dar totusi melodiile lor sunand inca exceptional. O sala intreaga cu oameni de toate varstele a izbucnit intr-un ropot de aplauze cand s-au auzit primele acorduri din Ciocarlia. Nu stiu ce s-a intamplat cu adevarat in anii care au urmat si cine este principalul vinovat, dar nu pot sa concep sa aud cantecele lor interpretate de Tavi Colen, cum s-a intamplat si la concertul cu ocazia implinirii a 45 de ani de cand s-au infiintat. Doar acei Phoenix cunoscuti din povestile parintilor imi vor ramane in suflet.

Pink, B'estival 2007, Bucuresti. A fost super tare! Aveam "fite" preconcepute inainte de festival, ca e prea comerciala..mai auzisem si ca la Cerbul de Aur a cantat cam fals..Dar la Bucuresti n-a fost deloc asa. A aparut in mare forta si asa a tinut-o tot concertul. M-am bucurat foarte mult si de surpriza pe care ne-a facut-o interpretand "What's Up" de la 4 Non Blondes.

Depeche Mode, 2006, Bucuresti. In scoala generala eram fan Guns'n Roses. Stiam doar vreo trei melodii Depeche si oricum nu prea concepeam eu sa trec in baricada lor. In liceu i-am descoperit ceva mai mult in bodega de la subsolul Facultatii de Litere. Muzica lor se potrivea perfect cu atmosfera underground din acel bar si cu lumina albastra care te invaluia din toate partile. Iar acum doi ani, inainte de concert, un prieten m-a "intoxicat" cu albumele lor aproape zi de zi. Asa am devenit si Depechista. Concertul mi-a placut foarte mult, Martin Gore este un instrumentist de exceptie, dar si vocalist, iar despre Graham se stia oricum ca e talentat.

Pink Martini, octombrie 2007, Bucuresti, Sala Palatului!!!! :( Uff, ce-as fi dorit ca un asemenea concert sa se tina intr-o sala mare unde ei sa cante intr-un colt..undeva, iar restul spatiului sa fie destinat dansului. China Forbes, solista, are o voce superba, indiferent de limba in care canta. Si i se potrivesc atatea stiluri muzicale! Am citit acum ceva vreme ca ea s-a despartit de trupa si va incepe o cariera solo. Pacat, intr-un fel, chiar imi placeau in acea formula..dar sa speram ca si materialele ei noi vor fi cel putin la fel de bine primite.

Buena Vista Social Club & Omara Portuondo, noiembrie 2006, Bucuresti. Uffaa!! Tot Sala Palatului. Aceeasi poveste, sala de dans. Ca in filmul acela cu Andy Garcia, "The Lost City". In rest, ei au fost exceptionali. O muzica care l-ar putea sensibiliza si pe un om cu inima de piatra.

Def Leppard, iulie 2008, Bucuresti. Imi plac cateva melodii de la ei, dar in concert in schimb nu m-au impresionat deloc. Versurile lor mi se par deja un pic puerile, prea auzi "love love love" in fiecare melodie, iar sound-ul e mai mult pop-rock decat hard-rock/heavy metal. Oricum pentru mine nu ei au fost vedetele serii, ci ce-a urmat dupa: Whitesnake, mai precis David Coverdale. In scoala generala eram innebunita dupa videoclipul de la "It's this love", dar nu mi-as fi imaginat atunci ca ei (si chiar numai el solo) au scos atatea melodii bune. Asta am aflat abia in facultate. La Bucuresti el a parut un pic ragusit, insa nu m-a dezamagit. Chitara a sunat super, iar publicul a cantat incontinuu. Era cat pe'aci sa comita si Coverdale eterna gafa "Bucarest-Budapest", dar si-a revenit la timp "Buda..Bucarest" :).

Nouvelle Vague, B'estfest 2008, Bucuresti. Melodiile lor imi amintesc de diminetile de la hostelul din Lisabona. Erau pentru "playlist-ul de la micul dejun", cum spuneau amicii mei portughezi. Si mai mult de-asta am vrut sa le vad concertul, macar partial (erau si Kaiser Chiefs in acelasi timp), la B'Estfest.
Muzica lor e faina, ca o zi de primavara, miscarile senzuale si pline de subintelesuri. Eu as fi ales ca locatie, mai degraba, Teatrul National sau o sala cu un decor gen Bulandra sau Odeon. Fir'ar, mereu ajung la povestea cu salile! :( Le puteti (re)vedea pe 22 noiembrie la noi..la Sala Palatului de data asta.

Jon Anderson (YES), septembrie 2005, Bucuresti. Sala Radio a fost plina pana la refuz. El a interpretat toate piesele cunoscute din perioada YES, dar si din colaborarea cu Vangelis. Concertul a inclus si o sumedenie de proiectii foarte interesante. M-au impresionat naturaletea lui Anderson si umorul. Din pacate, am aflat ca el este grav bolnav,iar YES si-au gasit momentan un alt solist. Altfel, speram intr-o revenire in Romania, cu ocazia aniversarii a 40 de ani de la infiintarea formatiei.

Uriah Heep, de doua ori la Bucuresti. Primul concert a fost ok in mare, desi "July Morning" live nu mai are intensitatea de-altadata. Ceea ce imi mai place la ei este faptul ca se simt bine in Romania. Nu zic n-or veni asa de des aici si din cauza banilor luati pe concerte, dar am citit ca au si vizitat cateva locuri de pe la noi si ca le-a placut. E frumos sa auzi ca altii trec pe-aici si din alte motive decat "salut, v-am cantat si am plecat". Al doilea concert al lor, in 2007, din nou cu Iris, nu prea m-a impresionat. Parca pierdusera si mai mult din forta. Iar Iris..aoleu! O sa fiu rea acum, dar sincer am avut senzatia ca am asistat la un priveghi. Inteleg, concert aniversar, 45 de ani, blah blah, dar felul in care a fost organizat, decorurile, muzica de pe fundal, ingerii aceia uriasi, poezia recitata de Maia Morgenstern..totul mi s-a parut extrem de trist si pesimist.

Cu un concert trist..dar deloc pesimist, voi incheia si eu aceasta insiruire de nume mari. "Blues pentru tata", martie 2007, Teatrul National. A fost ultimul eveniment muzical unde l-am vazut pe Florian Pittis cantand si recitand. Mi-a fost atat de drag acest om de parca l-as fi cunoscut personal. Dar carui iubitor de folk..sau de teatru radiofonic..nu i-a fost?! Am avut o singura data in viata ocazia sa merg la un concert Pasarea Colibri si a fost superb! Fara efecte, fara lumini, fara falsitati si jocuri de doi lei, doar trei oameni simpli care creau o atmosfera extrem de vesela..la polul opus..daca ar fi s-o compar cu senzatia de duritate sau chiar de incordare (cateodata..) de la concertele Phoenix.

Astea's numele care mi-au venit in minte intr-o ploioasa dupa-amiaza de septembrie. Au mai fost si altii, dar daca nu i-am mentionat probabil ca mi-au ramas indiferenti. Parada muzicala din acest an n-a luat sfarsit. Urmeaza Roisin Murphy, Thievery Corporation si..cam atat din ce as vrea eu sa mai vad pe anul asta.

P.S. Nu l-am uitat pe Cohen..dar a avut deja editia lui speciala :)

Vivo en un bajo que da a un jardín y a una piscina en un edificio con muy pocos habitantes. Esto significa que en verano cabe la posibilidad de que alguna que otra vez alguien pase junto a mi ventana camino de la piscina, y por ello tomo mis precauciones a la hora de mantener mi intimidad. Tengo un practiquísimo estor japonés que evita que me vean y esas cosas, pero también tengo que tener en cuenta no lo que se ve, sino lo que se oye. En cuanto el tiempo deja de ser propicio para el uso de la piscina, es muy raro que alguien pase, y aunque siga teniendo cuidado a la hora de las desnudeces y polvetes varios, digamos que me relajo un tanto a la hora de tener en cuenta la situación de mi habitación para hacer determinadas cosas. Como por ejemplo, cantar.

Soy cantarina, qué le vamos a hacer. Alguna que otra vez me ha tocado cantar en el trabajo pero tampoco es que sea una profesional. Simplemente disfruto mucho cantando cuando estoy sola, sobre todo en casa y cuando conduzco. Esto me ha traído alguna que otra sorpresa de lo más surrealista que ya os contaré en otra ocasión.

Así que esta tarde nublada de septiembre, sabiendo que hace días que nadie pisa la piscina, me he puesto a escuchar una fantástica versión en directo del tema Mad About You de Hooverphonic y me he dejado llevar:

Pero no contaba con el hecho de que el clima no es propicio para la piscina pero sí lo es para que algunos vecinitos salgan jugar en el jardín. Así que cuando entonaba las notas más altas del estribillo me he visto interrumpida por los aplausos de cuatro niños y dos padres que se habían plantado junto a mi ventana a escucharme. Sé que los actores deberíamos estar acostumbrados al aplauso, pero os aseguro que no lo estamos cuando aparece mientras cantamos creyendo que nuestro único espectador es el gato. ¡¡Que alguien me quite este rubor de la cara, por favor!! ¡¡Estoy tan colorada que creo que voy a explotar!!

2000:

The Magnificent Tree (CD)

Corporate Design: Power + Glory

Photography: Wim Allegeart

1-Van Halen - Oh, Pretty Woman (Roy Orbinson cover)

2-Jeff Buckley - When the Levee Breaks (Led Zeppelin cover)

3-Radiohead - Ceremony (New Order cover)

4-The Polyphonic Spree - Lithium (Nirvana Cover)

5-The Go! Team - Bull in the Heather (Sonic Youth cover)

6-Foo Fighters - Never Talking To You Again (acoustic Husker Du cover on Radio 1)

7-The Lemonheads - Skulls (Misfits cover)

8-Hot Chip - Sensual Seduction (Snoop Dogg Cover)

9-Hooverphonic - Shake The Disease (Depeche Mode)

10-Adrian Van Meter - Mad World (Tears for Fears cover)

BEZZI

Wat een dag, wat een nacht...

Hooverphonic speelde eindelijk voor eigen volk!
En het was in één woord SUPER. Je kon zien dat ze er meer dan van genoten, je kon zien dat ze naar dit moment hadden uitgekeken.

En het publiek was waanzinnig. Er stonden 19 nummers op de playlist, wel ze hebben er meer gespeeld. Het publiek wilde meer, én kreeg meer.

Het regen op het einde van het concert (fuck Frank Deboosere!) maakte het gewoon af, een zalig moment gewoon.

Het vuurwerk dat er direct op volgde was gewoon de afsluiter voor een perfecte avond, en toen ging de nacht nog maar in...

Overigens nog een dikke bravo aan de mensen van de organisatie van Villa Pace die de kleinere kinderen toelieten achter de veiligheidshekken, die bereid was om een foto te helpen nemen van het optreden,...

Wij willen altijd meer,
want er is nooit genoeg!

Hooverphonic live in actie op de Grote Markt van Sint-Niklaas tijdens Villa Pace '08

Jaja, het schooljaar is weer begonnen en dat betekend naast "veel" huiswerk en nieuwe mensen ook zoals ieder jaar de Vredesfeesten, in de volksmond de ballonfeesten genoemd.

De laatste jaren hangen daar ook concerten aan vast. En dat is meestal leuk want die gaan meestal wel door, ook als het regent, waait, stormt of hagelt.

Tenzij zoals vanavond als ze ambras hebben met de fanfare. Alex Agnew's band (Diablo BLVD) trad dus een dik kwartier later op dan gepland...

Maar het was op zich wel heel goede muziek. Alleen jammer dat op het kleine Sint-Nicolaasplein de klank echt slecht is door de gebouwen erom heen....
Ik was dus dan ook zowat potendoof op het einde van het concert.

Dan even gewacht op The Kids, maar ik heb ze toch maar in steek gelaten... M'n oren zouden het gewoon opgegeven hebben...

Maar het was weer een bijzonder fijne, en late, avond... :D

Morgen Hooverphonic én vuurwerk... en laat ons hopen op toch enkele ballons die de lucht ingaan...

Voor meer info over Villa Pace klik hier.

****************

Mas daí me colocam o "Two-two-two-pá, Tiarli Brau" pra cantar paródia com o Seu Creisson (como se escreve esse nome? é tão errado, que nem sei o certo). Pensando bem, eles mereceram. Não foi tão comovente assim.

****************

Alguém sabe quando o Hooverphonic vem ao Brasil?

****************

O Hooverphonic vem ao Brasil?

****************

Já que ninguém sabe... divirtamo-nos assim mesmo:

Desopilando os Chackras: ah, é a música/dança do Mr. Blonde em Cães de Aluguel. Stuck In The Middle With You da banda escocesa de folk rock, Stealers Wheel: tarantine yourself.

67, patinete: ser suburbana está cada vez mais difícil, então vamos lá: a cena do dia é a própria aqui, com um guarda-chuva de dois metros (coisa do pai) encharcado, dentro do Ti-One, com TODAS as janelas do veículo fechadas e aquela fedentina de corpos humanos. Quanta finesse. Bem se percebe que estudantes de medicina não andam de ônibus. Esse povo que se diz intelectualizado (estavam todos a caminho da universidade, afinal) não percebe que de nada adianta bloquear as saídas de ar do coletivo. Oxigênio é mais barato que amoxicilina, ora.

A faixa foi composta em 1963 por Burt Bacharach, com letras de Hal David para Dionne Warwick e ganhou uma versão funk de Hayes em 69.

O vídeo abaixo é da música 2Wicky, do Hooverphonic, que "rouba" o trecho inicial da Walk On By de Hayes. A faixa que deu destaque à banda faz parte da trilha sonora de Stealing Beauty, do Bertolucci.

Mariana Rezende

[dailymotion id=x2bvnn]

Video Clip : Out Of Sight

Singer : Hooverphonic

[dailymotion id=x1lm5k]

Video Clip : The World Is Mine

Singer : Hooverphonic

[dailymotion id=x4a3i9]

Video Clip : The Magnificent Tree

Singer : Hooverphonic

[dailymotion id=x3ukp]

Video Clip : Mad About You

Singer : Hooverphonic

Their first album was soon played in steady rotation in the degenerate, druggy flop house I called home. And soon their songs appeared on many a soundtrack from that heady time. (See, for example, I Know What You Did Last Summer.) Still! Despite personnel shake-ups and the changing musical tastes of the populace, they're a fun band to revisit. And at the time, they were sort of like the pre-millennial lounge band of the latter-rave generation. (I don't actually know what that means.)

FEBRUARY

1. The Step And The Walk - The Duke Spirit
2. Say Hay There - Atmosphere
3. Honey (Captain Planet Remix) - Erykah Badu
4. Wait a Minute - Estelle
5. Move On - Pigeon John

Hooverphonic λοιπόν στο FUZZ. Πρώτα από όλα θα πρέπει να πω ότι είμαι fun. Είναι ένα από τα τέσσερα συγκροτήματα που έχω όλα τα cd τους (μαζί με depeche mode, radiohead και massive attack). Τους είχα δεί και πριν δύο χρόνια αλλά δεν ήταν το ίδιο, στα πλαίσια φεστιβάλ και πριν τους new order.
Έφτασα στο FUZZ στις 9 οπότε είδα το support περιμένοντας και τους υπόλοιπους..... Στις 10 (και αφού το FUZZ σχεδόν γέμισε) βγήκαν οι Hooverphonic και σταμάτησαν (μετά από δυο encore) στις 12.05. Νομίζω ότι μας "αποζημείωσαν" απόλυτα.

To set ήταν πλήρες ενώ η πρωτοτυπία της βραδιάς ήταν όταν έπαιξαν το sometimes σε ρυθμούς imagine. Όλοι ήταν πολύ καλοί (προς το τέλος δέχονταν και παραγγελιές), ο Alex αρκετά ομιλητικός (μας κάλεσε και στο γάμο του με την Εύα... η οποία δεν το ήξερε) και γεμάτος ενέργεια, ενώ ο Raymond μας τραγούδησε και το my secret combination... Και στο κέντο όλων, στο κέντρο του σύμπαντος όπως είπε παρουσιάζοντάς την ο Alex, η GEIKE. Υπέροχη φωνή, υπέροχη παρουσία... υπέροχα όλα(θα παντρευτούμε αλλά ούτε αυτή το ξέρει......).

Στη συνέχεια, το mad about you μαζί με glorybox πριν δύο χρόνια...